SOGNARE
Se io penso di volare,
stando sotto le lenzuola,
o di correre leggero
con il moto di un capriolo
o di stare tutto solo,
su d’un campo rose e fiori,
a scaldarmi sotto il sole
senza avere alcun pensiero
o di avere gioia grande
a ritrovarmi ancor bambino,
stando assieme coi “Parenti”
a giocare a nascondino:
sono solo sogni belli
e, magari ingannatori,
che’ al tramonto delle stelle
torni tale, a com’eri!
Mentre tu che si un omino
ed in arte di pensare,
sogna in grande, mio bambino,
tutto quanto ti st’ a cuore.
Sogna pure ad occhi aperti,
non, di certo, di volare,
tieni sempre le ali aperte
perché in alto stia il pensiero.
Sogna tanto tra i tuoi banchi
e sui libri a studiare,
tanto son pensieri franchi
su quel che avrai da fare.
Sogna sempre e volentieri
ogni sorta d’avventura:
portan tanto buon umore
e fortuna alla ventura.
E’ coi sogni che va il mondo.
E sto questo a dir, a tal uopo:
“ Basta solo il come e il quando
per raggiungere il tuo scopo!
LU RITRATTU
Si fussi di l’arti e a putirlu fari,
su tila forti, travagghiata a manu,
cu pinnillini ti vurrìa pittari:
comu si fussi un veru Principinu.
Di sciuri majulini di campagna,
d’un pizzicu di terra cu dui stiddi
farìa di sangu e latti li gargiuddi
e, l’occhi, dui tizzuna di castagna.
Di cira d’api, tra lu scuru e biunnu,
cu sucu russu vivu di granatu
farìa la to’ vuccuzza di scarlatu
e li capiddi su lu visu tunnu.
Di matriperla, rosa culurati,
di pasta riali duci mudillatu
farìa, accussì, l’oricchi pitturati
e lu nasiddu appena sullivatu.
Lu sguardu accattivanti e ridancianu,
chinu, pì tutti, d’amuri e simpatia,
farìa di tìa, cu l’arti di la manu,
comu nisciutu da ‘na fotografia.
Lu mittirìa in mostra, ‘stu ritrattu,
cu ‘na curnici raccamata d’oru,
su lu comò, accantu a lu me’ lettu:
pi’ sentiri, accussì , lu to’ rispiru!
Gioacchino Todaro
|
ERA N'AUTRU MAGGIU...!
Era di maggiu…, ricordu lu misi:
sciurianu, macari, pira a la chiusa,
e la salutari marva cu la rosa;
ma tannu…, la vita era ‘n’ atra cosa!.
Li sciuri eranu pì lu duci meli
e non pì morti di li massari api;
li cosi d’ora sunnu tutti avvilinati
e chiddu ca mangiamu nun si sapi.
'Ncampagna c’era lu travagghiu:
cu a zappari o a scippari erba;
c’eranu tutti, patri e figghi
livatisi la mtina all’arba.
Pi’ l’aria si sintianu sunuri ragghi
e richiami, tanti, di jumenti,
di crapi e cani a spagghiu
e vuciati e vrami a lu vientu.
Un cantu si livava, di sdignu e di disprezzu,
pì la pirsuna sua purmisa a nozzi
ca duoppu ‘na notti di chiantu e sigghiuzzu:
“ Ia cu tìa…. nu’ mi cci curcu ‘nta lu jazzu!”
‘ Nu sbriu di festa e tanta fudda
pì’ li viola e li trazzeri:
uomini a rietina e fimmini a cavaddu,
c’ora staiu sulu a raccuntari.
Muli siddati cu fasci d’erba misi:
longa, fina, tennira e gustusa
a’ la stadda sistimata ‘nta n’agnuni,
pì lu jiornu, di tutti , Santu di dumani.
|